Take a look at our new website.

joi, 10 martie 2011

Free Hugs Day

Poate v-ați întrebat ce evenimente a organizat Pro Tineret Vest de la începutul anului. Iată și răspunsul - Free Hugs!

Toată lumea a auzit de acest tip de eveniment și poate chiar a participat, dacă nu, vă spunem noi despre ce este vorba în rândurile de mai jos.

Free Hugs este o mișcare socială în care se adună un grup de voluntari și o anumită durată de timp oferă îmbrățișări gratuite oamenilor total necunoscuți dintr-un loc public într-un mod aleator.

Pe 8 Martie Pro Tineret Vest împreuna cu AIESEC Arad, Asociația DREPT și Mișcarea Arădeană a organizat probabil cel mai mare proiect de tip Free Hugs din Arad.

Totul a început de la o idee, cea de a face oamenii, în special femeile fericite de ziua lor, 8 Martie, oferindu-le o îmbrațișare călduroasă. Evenimentul a început în jurul orei 15, dar ne-am întalnit cu o jumatate de oră înainte, în fața Primăriei Arad pentru a forma echipele și pentru a avea destul timp să ne răspândim în toate hot spot-urile din centrul orașului. Proiectul nostru a durat 2 ore, în care am împărțit îmbrățișări și caldura noastră oamenilor. Mai jos puteți viziona un scurt slide-show în care am surprins câteva dintre cele mai interesante momente.