Take a look at our new website.

marți, 3 ianuarie 2012

Schimb de Cărţi-Ediţie Specială de Crăciun

În această lună în care spiritul sărbătorilor se simte peste tot, Asociaţia ProTineret Vest a mai organizat o ediţie Schimb de Cărţi.


Ne-am întâlnit ca de obicei în librăria Cărtureşti în data de 18 decembrie 2011, iar tema acestei luni a fost semnificaţia sărbătorii mult aşteptate a Crăciunului.

Participanţii au avut ocazia de a discuta, cu zâmbetul pe buze, despre cărţile copilăriei, tradiţiile ce înconjoară Crăciunul dar am şi aflat despre obiceiurile din Republica Moldova, care sunt un pic mai speciale.



« Nouă (româno-moldovenilor de pe malul stâng al Prutului) ne place Crăciunul, Revelionul & CO atât de mult încât le sărbătorim pe fiecare dintre acestea nu o singură dată ci de două ori, atât după calendarul Gregorian cât şi după cel Iulian. Aşa se face că în data de 25 Decembrie avem Crăciunul #1, iar în 7 Ianuarie - Crăciunul #2. Avantajele "calendarului moldovenesc" sunt foarte multe. Cel mai drag mie dintre toate este faptul că de Crăciun primesc 2 cadouri de la aceeaşi persoană sau, pentru cei care încă mai scriu la sfârșitul fiecărui an scrisori pe care le trimit plini de speranţă şi nerăbdare tocmai la Polul Nord, Moş Crăciun vine în Moldova de 2 ori.

Sărbătorile duble din Republica Moldova îşi au oarecum rădăcinile adânc înfipte în perioada în care ţărişoara aceasta mică făcea parte din URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) când era interzis să ţii Crăciunul în altă dată decât în 7 Ianuarie. Odată cu abolirea URSS-ului, a dispărut şi interdicţia; iar dacă interdicţie nu e, atunci să fie sărbătoare! » ne spune un participant , Vitalie D.

După ce discuţiile s-au mai aprins, am făcut o comparaţie între Crăciunul de astăzi, când parcă contează mai mult să primeşti cadouri care mai de care şi Crăciunul copilăriei noastre. Atunci când conta să-ţi petreci timpul alături de cei dragi, să asculţi cu drag colinde şi să vezi cu adevărat fericirea pe chipurile celor din jur.
 Deşi Crăciunul devine din ce în ce mai comercial, particpanţii care au venit la Schimb de Cărţi încă mai păstrează în sufletele lor adevărata valoare a acestei sărbători.

În această lună tinerii şi nu numai au avut ocazia de a dona haine, jucării chiar şi cărţi famililor defavorizate din Arad. Prin această acţiune am sprijinit un proiect al asociaţiei partenere Amvest.

Spre sfarsit tombola nelipsită, a premiat un participant nou al Schimbului de Carţi, Robert F.


Cu această ediţie am încheiat anul 2011 ca fiind un an cu adevărat productiv, în care am acumulat cunoştiinţe noi şi am legat prietenii.
Mulţumim librăriei Cărtureşti, anticariatului ”Casa literelor” şi asociaţiei Amvest pentru susţinere şi colaborare.

Vă aşteptăm şi în anul 2012 alături de noi pe toţi ! Sărbători Fericite !

                                                           
Echipa Schimb de Cărţi Arad, ProTineret Vest